NOUL COD FISCAL 2022 – Rezumat modificari

In Monitorul Oficial 688 din 10.09.2015, a fost publicat NOUL COD FISCAL 2022 sub forma de Legea 227/2015 privind Codul fiscal.
Va prezentam mai jos cateva dintre cele mai importante modificari care vizeaza Noul Cod fiscal.

Printre modificarile majore valabile din 2016 se pastreaza unele impozite majorate, se adauga sarcini noi fiscale in zona persoanelor fizice si devine mai putin lunga lista obligatiilor de plata datorate de societati.

Se mentine reducerea cotei de TVA la 20% incepand de la 1 ianuarie 2016, iar o noua scadere de TVA se aplica pentru livrarile de carti, manuale, ziare, reviste pana la o cota de 5%, cota.

Impozitul pe cladiri sufera majorari semnificative, cu putere de decizie care revine consiliilor locale ale primariilor. In plus, impozitarea creste pentru persoanele care desfasoara activitati independente, sunt inregistrate ca PFA-uri sau obtin venituri de pe urma drepturilor de autor.

REGIMUL MICROINTREPRINDERILOR incepand din 2016

In ce priveste microintreprinderile, atragem atentia asupra faptului ca se considera in continuare microintreprindere societatea ce realizeaza la finele exercitiului anterior venituri impozabile mai mici de 65.000 euro la cursul de la finele exercitiului, iar ponderea serviciilor de consultanta si management NU este mai mare de 20% in total venituri.

Se aplica, potrivit noului Cod fiscal, un impozit pe venitul microintreprinderii de 3%.

Se va aplica o cota de 1% pentru primele 24 luni de activitate pentru microintreprinderea cu un angajat daca asociatii/actionarii nu au mai detinut titluri financiare la alte persoane juridice.

IMPOZITUL PE PROFIT in Codul fiscal 2016

Conform noilor reglementari din noul Cod fiscal, publicate recent in Monitorul Oficial, se mentine o cota de 16% pentru impozitul pe profit, aceasta fiind cota generala.

Conform proiectului pentru determinarea rezultatului fiscal erorile inregistrate in contabilitate se vor corecta astfel:

a) erorile care se corecteaza potrivit reglementarilor contabile pe seama rezultatului reportat, prin ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se refera acestea si depunerea unei declaratii rectificative;
b) erorile care se corecteaza potrivit reglementarilor contabile pe seama contului de profit si pierdere sunt luate in calcul pentru determinarea rezultatului fiscal in care se efectueaza corectarea acestora.

Redam mai jos unele modificari importante privind impozitul pe profit:

 – Facilitatea de profit reinvestit se acorda atat pentru echipamentele din grupa 2.1 cat si din clasa 2.2.9 din Catalogul mijloacelor fixe, respectiv Echipamente tehnologice (masini, utilaje si instalatii de lucru) si Calculatoare electronice si echipamente periferice. Masini si aparate de casa, control si facturat. Observam extinderea bunurilor aflate in sfera profitului reinvestit si largirea sferei catre calculatoare si echipamente de facturare.

– Se extinde categoria de venituri neimpozabile pentru sumele colectate de operatorii responsabili cu gestionarea deseurilor.

– Cheltuielile de protocol sunt deductibile in cota de 2% asupra profitului contabil la care se adauga cheltuiala cu impozitul pe profit si cheltuiala de protocol. Nu se fac ajustari fiscale, se porneste de la profitul brut contabil.

– Cheltuielile sociale se pot acorda in valoarea de pana la 5% din cheltuielile cu salariile – retinem majorarea plafonului.

– Cheltuielile de sponsorizare reduc impozitul pe profit in procentul de 0,5% (5 la mie) din cifra de afaceri, fara a depasi 20% din impozitul pe profit si se pot reporta pe o perioada de 7 ani. Observam majorarea procentului din cifra de afaceri.

– Pentru imprumuturile pe termen lung de la alte entitati se reduce la 4% nivelul ratei dobanzii cand acesta este in valuta ce poate fi deductibila, conditionat de gradul de indatorare. Anterior acest procent era de 6%.

– In cazul achizitiei mijloacelor de transport se accentueaza faptul ca amortizarea este limitata la 1.500 lei/luna iar valoarea ce depaseste aceasta suma este nedeductibila chiar daca mijlocul de transport este vandut cu profit.

– Se mentine regula generala a platilor trimestriale de impozit pentru primele 3 trimestre, pana pe data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-a incheiat trimestrul, cu depunerea pana pe data de 25 martie a anului urmator a declaratiei anuale de impozit pe profit.

Ce se modifica in ce priveste IMPOZITUL PE DIVIDENDE?

De la 1 ianuarie 2017, impozitul pe dividend este in procent de 5%. Totodata, retinem ca in aceasta privinta, potrivit aceleiasi surse, dividendele platite de o societate, persoana juridica romana, catre o alta persoana juridica romana se impoziteaza cu procentul de 16%. De asemenea, trebuie amintit nu se aplica impozitul pe dividend daca persoana ce incaseaza dividendul detine la societatea afiliata mai mult de 10% din capitalul social pe o perioada mai mare de 1 an.

Modificari in DOMENIUL TVA

Asa cum am precizat deja, cota generala aplicabila incepand cu 1 ianuarie 2016 pentru TVA este de 20% si se va aplica acestor cote:

– cota de 9% pentru medicamente, cazarea in sectorul hotelier, alimente, servicii de restaurant si catering.
– se extinde aplicarea cotei reduse de 5% pentru carti, manuale scolare, reviste si pentru accesul la evenimente culturale sau sportive, accesul la muzee, case memoriale, targuri sau expozitii.
– se pastreaza cota de TVA de 5% si pentru vanzarea de locuinte sociale in schimb se modifica conditiile de aplicare in sens favorabil cumparatorului.

Codul fiscal din 2016 mentine deductibilitatea limitata la 50% pentru mijloacele de transport persoane cand nu sunt utilizate in mod exclusiv in activitati economice.

Se aplica o masura tranzitorie pentru ajustarea TVA pentru alte bunuri decat cele de capital cand acestea nu mai sunt folosite in activitati taxabile. Ramanem la un plafon de 220.000 lei (65.000 euro la data aderarii) ca plafon de scutire de TVA.

TAXAREA INVERSA isi extinde masurile pentru:

– cladiri, parti de cladire si terenuri;
– furnizarile de telefoane mobile;
– furnizarile de console de jocuri, tablete pc si laptopuri.

IMPOZITUL PE VENITUL PERSOANELOR FIZICE ramane la o cota generala de impozitare de 16% si se aplica noi saricni fiscale:

In primul rand, impozitul pe venitul din salarii este de 16%. Se modifica deducerile personale.

Deducerea personala se acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de pana la 1.500 lei inclusiv, astfel:

– pentru contribuabilii care nu au persoane in intretinere – 300 lei ;
– pentru contribuabilii care au o persoana in intretinere – 400 lei;
-pentru contribuabilii care au doua persoane in intretinere – 500 lei;
-pentru contribuabilii care au trei persoane in intretinere – 600 lei;
– pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane in intretinere – 800 lei.

De asemenea, pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii cuprinse intre 1.501 lei si 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive fata de cele de mai sus si se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice.

In al doilea rand, referitor la impozitarea PFA, ne confruntam cu situatia in care se introduce plata contributiei individuale la pensii in procent de 10,5% din venitul net realizat de o persoana. Aceasta contributie este plafonata superior la un plafon anula de 5 x salariul mediu pe economie x 12 luni.

ATENTIE! Aceasta contributie se plateste chiar daca persoana fizica autorizata este salariata la un angajator.

Prin urmare, daca un PFA doreste sa beneficieze de pensie intreaga, optional achita si contributia de 15,8%, contributia angajatorului.

Baza de calcul a contributiei la pensii este decisa de persoana fizica si aceasta nu poate sa fie mai mica decat 35% din salariul mediu pe economie, de obicei se alege salariul mediu pe economie, si nici mai mare de 5 ori salariul mediu pe economie.

In al treilea rand, discutam despre unele situatii care fie ne obliga, fie ne scutesc de plata CAS.

Pentru veniturile realizate din cedarea folosintei bunurilor, fata de reglementarile din anul curent, se mareste plafonul cotei cheltuielilor forfetare la 40%, iar baza de calcul a contributiei la asigurarile de sanatate nu va depasi nici in anul 2016 suma de 5 ori salariul mediu brut pe economie.

De asemenea, potrivit noului Cod, pentru persoanele ce realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala, la care impozitul pe venit se retine prin stopaj la sursa, procedura cea mai des intalnita si in anul curent, baza de calcul a contributiei de sanatate o reprezinta venitul brut contractat din care se scade o cota de cheltuiala forfetara in procent de 40%.

Prevederile care se aplica odata cu noul Cod stabilesc ca in 2016 NU se datoreaza contributie de asigurari de sanatate (CAS) pentru drepturile de proprietate intelectuala, cand persoana fizica realizeaza si alte venituri supuse deja contributiei la sanatate, cum ar fi venituri din salarii, venituri din pensii, venituri din activitati independente, venituri din alte surse, conform art. 171 alin. (4) din noul Cod fiscal.

Pentru veniturile din investitii – in special in vedere veniturile din dividende incasate de persoanele fizice, baza de calcul a contributiei este venitul brut din dividende (nu dividendul net), incasate in anul anterior, iar impozitarea se face ANAF prin decizie de impunere.

Si tot in 2016 NU se datoreaza contributia de sanatate in cazul in care persoana fizica ce incaseaza dividendele, realizeaza in aceeasi perioada fiscala, venituri supuse deja contributiei la sanatate, cum ar fi venituri din salarii, venituri din pensii, venituri din activitati independente, conform art. 176 alin. (7) din noul Cod fiscal.

Se aplica aelasi regim privind contributia de sanatate la veniturile din dividende incasate de persoanele fizice.

Insa, incepand cu 1 ianuarie 2017, veniturile din dividende intra in sfera de plata a contributiei individuale la sanatate, iar baza de calcul nu poate sa fie mai mare decat de 5 ori salariul mediu brut pe economie, conform art. 176 alin. (5) din Codul fiscal. Acest lucru trebuie coroborat cu reducerea impozitului pe dividend, prognozata tot pentru anul 2017.

TAXELE SI IMPOZITELE LOCALE

Incepand din 2016, persoana care detine o locuinta in proprietate la data de 31 decembrie 2015 , datoreaza pentru aceeasi cladire, un impozit, ce se calculeaza influentat de trei parametri:

a) o crestere semnificativa a bazei de impozitare aferente unei suprafete de 1 metru patrat de constructie, la suma de 1.000 lei, conform art. 457 alin. (2) din Codul fiscal. Si aceasta valoare va fi influentata de rangul localitatii si de vechimea constructiei, insa observam ca va fi o crestere de impozitare de cel putin 6,95%, numai prin majorarea valorii de referinta aferenta unui metru patrat de constructie. Aceasta majorare de impozit este obligatorie pentru proprietarul locuintei, chiar daca Primaria decide sa pastreze actuala cota de impunere.

b) procentele de impozitare pentru cladirile rezidentiale sunt intre 0,08% si 0,2%, valoarea aplicabila intr-un an fiind stabilita de Consiliul local. Daca ne raportam strict doar la procentele de impozite, observam posibilitatea Directiilor de specialitate din cadrul autoritatii publice locale sa aplice impozite cel putin duble.

c) intervine o impozitare diferentiata in functie de scopul folosintei respectivei locuinte . Daca in aceasta se desfasoara activitati economice, respectiv isi are sediul o societate sau isi desfasoara activitatea o persoana fizica ce practica o activitate independenta sau este sediul declarat pentru un PFA, intreprindere individuala sau asociatie familiala, impozitele stabilite de Primarie sunt in procent intre 0,2% si 1,3%, conform art. 458 alin. (1) din Codul fiscal. Aceste procente permit majorarea impozitului cu pana la nivelul de 13 ori fata de nivelul actual.

Aceste cote reduse de impozitare se aplica daca valoarea locuintei a fost stabilita printr-un raport de evaluare facut in ultimii 5 ani, respectiv daca locuinta a fost achizitionata/construita in ultimii 5 ani. De asemenea, daca locuinta a fost achizitionata/construita intr-o perioada anterioara mai mare de 5 ani sau daca nu exista o reevaluare in ultimii 5 ani, cota de impozit este de 2% din valoarea de referinta determinata chiar de Codul fiscal, pornind de la o suma de 1.000 lei/metru patrat de constructie , conform art. 458 alin. (4) din Codul fiscal. In acest caz, impozitul poate sa depaseasca si de 20 de ori nivelul actual.

Trebuie amintit ca acest criteriu de existenta a societatii sau criteriul de recunoastere a acelei activitati independente este chiar detinerea acestui spatiu. Prin urmare, suntem rezervati in a afirma in totalitate ca nu se datoreaza impozit majorat.

De asemenea, daca in incinta acelei locuinte, cunoastem cu certitudine ca intr-o camera se desfasoara activitati economice, iar restul locuintei este folosit chiar cu o destinatie rezidentiala, in acest caz impozitarea este mixta, in sensul ca impozitul majorat se datoreaza numai pentru suprafata acelei camere, iar pentru restul locuintei, se va calcula si datora un impozit cu cota redusa.

ATENTIE! In calitate de persoana fizica proprietar al unei locuinte, doar in cazul in care in aceasta se desfasoara si activitati economice, trebuie sa depuna la Directia de specialitate a autoritatii locale, o declaratie speciala, conform art. 495 lit. a) din Codul fiscal.

De retinut ca nu toti proprietarii de locuinte depun aceasta declaratie, ci numai cei ce detin cladiri nerezidentiale sau cu destinatie mixta, dupa cum urmeaza: “Art. 495. – In vederea stabilirii impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2016, se stabilesc urmatoarele reguli: a) persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au in proprietate cladiri nerezidentiale sau cladiri cu destinatie mixta au obligatia sa depuna declaratii pana la data de 29 februarie 2016, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finantelor publice si al ministrului dezvoltarii regionale si administratiei publice in termen de 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romanei, Partea I, a prezentului cod. (…)”.

Totodata, noul Cod fiscal stabileste ca si societatile ce detin in proprietate o constructie vor depune o declaratie speciala de impunere , pentru constructiile existente in patrimoniu la data de 31 decembrie 2015. Persoanele juridice ce detin constructii platesc in anul 2016 un impozit pe cladiri astfel:

a) pentru constructiile rezidentiale aflate in proprietate, cota este intre 0.08% si 0,2% din valoarea impozabila a constructiei;
b) pentru constructiile nerezidentiale, cota este intre 0,2% si 1,3% din valoarea impozabila a constructiei.

Baza impozabila se actualizeaza la 3 ani, prin efectuarea unei reevaluari. In cazul in care nu se efectueaza o reevaluare in ultimii 5 ani, cotele anterioare enumerate se majoreaza la 5%, conform art. 460 alin. (1), (2) si (8) din Codul fiscal.

Ultima actualizare: [insert_php] echo date(‘d.m.Y – G:i’);[/insert_php]
Rating 4.2 - Google