Noul Cod fiscal a intrat în vigoare la început de 2016, însă unele prevederi se aplică din prima zi a acestui an, aşa cum este cazul reducerii cotei de taxă pe valoarea adăugată (TVA) de la 20% la 19%.
Codul Fiscal aduce noutăţi şi în ceea ce priveşte contribuţiile de asigurări sociale de sănătate (CASS). Astfel, pentru veniturile sau cele asimilate salariilor, dacă totalul veniturilor obţinute lunar va fi mai mare decât valoarea a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, contribuţia individuală se va calcula în limita acestui plafon. Şi în cazul persoanelor care obţin venituri din pensii, în situaţia în care acestea depăşesc valoarea a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, CASS individuală se va calcula în limita acestui plafon.
Noutatea este că din 2017, spre deosebire de anul 2016, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală vor fi incluse în baza de calcul a CASS, chiar dacă beneficiarul va obţine venituri din salarii, pensii sau activităţi independente, aplicându-se însă plafonarea bazei lunare la cinci câştiguri salariale medii brute. De asemenea, şi veniturile obţinute din dividende vor fi incluse în baza de calcul a contribuţiei la sănătate, chiar dacă beneficiarul este salariat, cu menţinerea aceleiaşi plafonări de cinci salarii medii brute.
Una dintre principalele prevederi în vigoare din prima zi a lui 2017 vizează o nouă reducere a cotei standard de TVA, de la 20%, atât cât a fost până la finele anului 2016, la 19%.
Tot din 2017 a intrat în vigoare şi Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, prevederile acesteia urmând să avantajeze anumite companii şi să dezavantaje multe altele, în special pe cele de mici dimensiuni.
O altă schimbare majoră o reprezintă și suspendarea obligației depunerii declarațiilor informative 392A și 392B până la 31 decembrie 2019. Mai exact, aceste formulare trebuie completate și transmise Fiscului de către contribuabilii plătitori sau neplătitori de TVA cu o cifră de afaceri sub 220.000 de lei. Totodată, regula este valabilă și pentru declarația 393, ce trebuie depusă de către plătitorii de TVA care prestează servicii de transport internațional de persoane.
CODUL FISCAL IANUARIE 2017
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
ultima actualizare : Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84 din 16 noiembrie 2016
Ediție adnotată cu Normele metodologice aprobate prin H.G. 1/2016,
ultima actualizare : Hotărârea Guvernului nr. 159 din 11 martie 2016
precum și cu ordinele pentru aplicarea Codului fiscal
emise până la data de 23 decembrie 2016


